Contrast

Ziceam că preselecţia a fost ca o săritură cu paraşuta şi că acum aşteptăm ca altitudinea să se mărească… finala? Cred că ar fi uşor de zis că e ca o călătorie în spaţiu.

Dimineaţă: trezit morocănos, probat haine şi repetat text de prezentare… 9 etaje cu liftul şi Contrast se regăseşte în faţa faptului împlinit: prima repetiţie generală cu un public mai mult decât exigent (o oglindă crăpată în colţ, un şifonier supărat pe dezordinea dinăuntru, un laptop extenuat de atâta corel şi photoshop şi eternul prieten care e mereu acolo să-ţi zâmbească şi să-ţi zica: „ Ma, mie îmi place de voi, dar eu ce pot să zic… poate sunt subiectiv!”.

Primul gust al emoţiei şi bătăi de inima din ce în ce mai alerte; gândul inevitabil că nu vom ajunge la timp, că ne vom bloca în trafic, că mi se va rupe tocul sau că ne vom împiedica de scenă; ne controlăm din ce în ce mai greu mâinile şi zâmbim continuu.

Urcăm pe scenă, nu ne împiedicăm şi nu ne încurcăm unul pe altul! Apoi gura aceea de aer, de parcă ar fi ultima gură de aer pe care o vei mai respira pe Pământ (puţin zgomotoasă, vitală, liniştitoare!) şi primul cuvânt; nu îţi tremură vocea şi eşti sigur că vei reuşi. Apoi, brusc, începe să-ţi placă: nu te mai poţi opri din zâmbit şi ai impresia că tot ce se întâmplă în jur, în sala aceea plină, se raportează într-un fel la tine. „Life is like a box of chocolates! You never know what you’ll fiind inside!” (zicea Forrest Gump), iar tu ai găsit puterea de a-i raporta pe toţi ceilalţi la tine! Îţi dai seama că e bine! Mai iei ultima gură de aer înainte de a-ţi termina momentul tău! Şi terminăm! Coborăm şi vedem zâmbetul de încurajare al oamenilor care au ascultat, au înţeles şi au plăcut campania! Contrast a fost la înălţime!

Prezentarea finală? Definetly a trip to the moon and back.